sâmbătă, 28 septembrie 2013

Jurnalul unei femei simple (7)

E iar final de săptămână, așa că e vremea să aștern câteva gânduri în jurnal!

Data/ora... 28 septembrie 2013, ora 10:10

Afară... plouă mărunt... încet-încet, vorba cântecului (care cântec, acum câțiva ani, mi se părea cam greu de ascultat...Acum îmi place. Mult, chiar!)

Mă gândesc... că nimic nu-i pentru totdeauna...Toate trec și toate lasă urme...

Învățăm... de la animalele din jurul nostru. Învățăm de la ele lecția bucuriei, a suferinței, a iubirii și a purtării de grijă.

Sunt recunoscătoare pentru... liniște.

Sunt îmbrăcată cu ... haine groase.... un hanorac roz și pufos, ce mă înveselește, pantalon sport, vestă.... Acum, nu că ar conta prea tare care-i ținuta mea (ținută, nu ootd, cum zic din ce în ce mai mulți, spre disperarea mea :)) ), dar vreau să scot în evidență că s-a dus vremea bună. Și asta chiar nu-mi place! Nu-mi place frigul, nu-mi place iarna și mi-e greu când mă gândesc că tot așa o să fie câteva luni...

Citesc... lista cu materialele pe care trebuie să le conțină două mape pe care le am de pregătit pentru la muncă. 

Aștept... să scap de răceală. Mă sâcâie, mă ține în loc și-mi aduce aminte că n-am timp nici măcar să bolesc... Greu așa...

De meșterit... mai croșetez raaar câteva rânduri. Aș începe un cardigan, dar chiar nu știu când voi ajunge să cumpăr materialele necesare...

Ascult... poaia de care scriam mai devreme. Dacă e sâmbătă și nu trebuie să ies din casă, e chiar plăcută, cât e ea de ploaie! Situația se schimbă când se suprapune cu vreo zi de muncă și e nevoie de umbrelă! Și de ieșit din ”zona de confort”.

În casă... e liniște. Și nu prea e lumină... Îmi plac zilele senine, când soarele dă năvală prin ferestrele mari! Și când totul e frumos colorat în culoarea lemnului, a pereților deschiși la culoare și a vișiniului unor lucruri!

Lucruri preferate - balerinii mei roșii și geanta bleumarin. Și nu, nu-s microbistă! 

Melodii plăcute 

Billie Myers - Kiss the rain



Guns N' Roses - November Rain


ABBA - Andante


Ce filme am mai văzut - am reușit să văd până la capăt Lore (prea greu, profund și cu un subiect delicat), am mai văzut vreo două-trei episoade din Person of Interest


Pagini de jurnal culege în fiecare vineri Taniușa

Să aveți un final de săptămână grozav! Toate cele bune!.

5 comentarii:

  1. Sănătate multă, draga mea, şi spor!
    Duminică frumoasă!

    RăspundețiȘtergere
  2. Mulțumesc din suflet, Anastasia! Duminică frumoasă și ție!

    RăspundețiȘtergere
  3. Maria, ce ne mai potrivim la sentimentele față de sezonul rece !
    Să ai o duminică plăcută și, mai ales, caldă !

    RăspundețiȘtergere
  4. O saptamana minunata si tie! Si fara umbrela sa fie :))))

    RăspundețiȘtergere